logo

Login



Newsletter

Nume:

E-mail:

Congrese

congresul international de feng shui australia

acreditare

Feng Shui si remediile comerciale sau pe romaneste "ia remediul neamule" PDF Imprimare Email
corabia_prosperitatiiFeng Shui a ajuns sa fie in zilele noastre confundat cu cu orice altceva mai putin cu stiinta veche de peste 6000 de ani. Fie ca te afli in magazinele de suveniruri de pe litoral, fie ca esti intr-un magazin cu remedii FS, vei gasi aceleaşi marfuri si aceeasi atmosfera de bazar. Un amestec eclectic de pisicute japoneze Maneki Neko, buddha si in toate ipostazele, broscute din materiale incerte, corabii norocoase, fantani de apartament si oglinzi BaGua, iepurasi, bivoli, porcusori si alte erbivore mai mult sau mai putin pasnice. Pe scurt, un talmes-balmes cu accente orientale, in care bietul cumparator neinitiat in tainele stiintei Feng Shui se rataceste de la primul pas.  
 
"Daca vrei prosperitate in afaceri trebuie neaparat sa cumperi un covoras rosu Feng Shui; pentru armonie in familie trebuie sa cumperi un tablou cu Buddha tamaduitorul, daca te-ai certat cu vecinul e suficient sa agati niste clopotei de vant la intrare si daca vrei sa ai o viata fericita e necesar sa-ti tatuezi un dragon in frunte"... Cam asa suna asa-zisele remedii pe care le gasim din plin in magazinele reale sau virtuale din intreaga lume si care pretind ca ofera solutiile mult visate la orice problema pe care o ai, fie in afaceri, in viata de familie sau in alte domenii ale vietilor noastre complicate de oameni moderni.
 
Nu este de mirare, atunci ca oamenii confunda stiinta FS cu „uleiul de sarpe”, „broscuta care scuipa bani” si „corabia care aduce prosperitatea”.
Nici librariile nu stau mai prejos: vei gasi rafturi intregi cu carti pline de informatii despre un asa zis Feng Shui, edulcorat si rastalmacit, care i-ar face pe vechii maestri chinezi sa se rasuceasca in mormintele lor, calculate dupa principiile Artei. Dar sa nu-i plangem pe ei, cei cunoscatori, care s-au pus la adapost de astfel de „orori”, si si-au asigurat o viata plina de armonie pentru ei si descendentii lor. Sau mai bine zis, si-au „calculat” armonia, pentru ca asa se face in aceasta stiinta milenara extrem de precisa si exacta.
 
Mai bine ne-am face griji pentru noi, cei care ne punem sperantele intr-o pisicuta care nici macar nu e chinezeasca si o corabie care initial avea de-a face cu opt nemuritori, dar in zilele noastre „merge si una pe care scrie Costinesti”.
Dar cum s-a ajuns de la stiinta la nestiinta, de la arta la kitch intr-un domeniu atat de complex si fascinant cum este cel al metafizicii chineze? Simplu: din lipsa seriozitatii si dorinta de gratificatie rapida.
 
Sa va dau un exemplu: intr-o casa construita si decorata dupa principiile FS nimic nu este lasat la intamplare. Poate vom intalni acolo clopotei de vant din metal, fanatani arteziene de interior si perdele rosii la dormitor, insa ele sunt puse acolo din necesitate, nu dintr-un moft. Au fost necesare calcule complexe pentru ca practicantul sa indice o anumita culoare sau un anumit obiect intr-un loc anume. Scoase din context aceste obiecte isi pierd utilitatea si sensul, lucru care se petrece de fapt in magazinele noastre.
 
Nu spun ca aceste remedii nu sunt bune. Ba dimpotriva, sunt excelente, insa trebuie sa stii unde si cum sa le folosesti. Altfel, sansele sunt peste 90% ca o sa strici mai mult decat o sa dregi.maneki
 
Dar pentru ca tot am pomenit de pisicute Maneki Neko si de corabii ale bogatiei, sa vedem cum au ajuns ele sa fie folosite ca remedii FS.
Legenda spune ca un japonez bogat s-a adapostit de o furtuna sub un copac aflat in fata unui templu in care locuia un calugar sarac si pisoiul sau. Privind spre templu, acesta a vazut pisoiul care dadea din labuta, parca invitandu-l inauntru. Intrigat de gestul pisoiului, seniorul si-a parasit adapostul de sub copac iar in secunda urmatoare acesta a cazut, lovit de traznet. Dandu-şi seama ca pisoiul i-a salvat viata, seniorul a facut donatii masive templului, ca recompensa. Cu timpul, pisicuta care-si misca labuta a devenit un simbol al prosperitatii si a fost preluat de diletanti ca atare, fiind folosit la intrarea in case, magazine sau sedii de firme. Ce nu se stie este ca daca este plasata pe o energie negativa biata pisicuta amplifica acea energie, iar gestul care initial a fost salvator poate deveni nefast.
 
cei_opt_nemuritori
Un alt exemplu este cel al „corabiei bogatiei”, un alt remediu-simbol folosit de cele mai multe ori la nimereala. In traditia chineza exista numeroase legende despre „cei opt nemuritori”, sapte barbati si o femeie, fiinte cu puteri magice si supranaturale care calatoreau intr-o corabie si faceau diferite minuni. Fiecare din cei opt aveau talente si puteri specifice, insa intregul grup era benefic si, prin extensie, corabia lor a devenit un simbol de bun augur. De aici pana la a folosi o corabie cu opt personaje (sau, cum spuneam, pe care scrie „Costinesti forever”) nu este decat un pas, din pacate nu foarte inspirat, de la stiinta la leacuri babesti.
 
Daca doresti intr-adevar sa beneficiezi de pe urma unei stiinte multimilenare, cauta mai intai un maestru autentic sau un practicant cu studii de specialitate si lasa cumparaturile pe mai tarziu, atunci cand remediile isi vor recapata sensul unic si utilitatea specifica in universul tau.

Cristina Groza - Specialist Feng Shui, Ioana Grigore

Toate drepturile de publicare ale acestui articol apartin FS Barnett&Partners. Reproducerea partiala sau integrala a acestui articol se va face doar cu acordul autorilor..

 
 

Printre clientii nostrii :
fantani
Mobila_ la_ comanda_ Bucuresti